Sub bolta Lui profund misterioasă
eu stâlp de sprijin sunt rătăcitor,
iar poezia mi-e în spate-o casă
în care veşniceşte-un muritor.
Chiar dacă-s orb, eu totuşi văd mai bine,
şi, surd, m-aud rugându-mă mereu;
pe diavolul ascuns pe după mine
cu trăznete l-alungă Dumnezeu.
Şi noaptea mea îmi e iluminată
de-un crez precum o candelă sub cer,
iar fantezia mi-e adevărată
pe cât sunt părticică de mister.
Mărirea, decăderea, eu la fel
le cenzurez şi drămuiesc artistic;
nu sunt, gândind la îngerul rebel,
nici luciferic, însă nici prea mistic...,
ci între semeni sunt un biet model...
