In memoria detinutilor politici anticomunisti

 

Bătută, violată și abandonată ...

Sinistră dimineață, friguroasă,

și cu o ceață groasă și grețoasă .

Pe strada buimăcită, resemnată ,

fugea plângând o fată rușinată .

 

Și curioși s-au strâns , i-au stat în cale,

aproape împietriți de-atâta jale ;

avea frumoasa rochia sfâșiată

și fața-nvinețită, deformată .

 

Abandonată și cu sânii goi,

târa cu greu o cumpănă-n noroi ,

( pe care-o arătase altădată

ca pe-un simbol de dreaptă judecată ).

 

Când a-ntrebat-o un naiv ca mine,

ea a răspuns, deși-i era rușine,

că de o perioadă-ndelungată

a fost bătută crâncen, violată,

și c-a țipat la toți în gura mare,

dar lumea se distra pe trotuare. 

 

,, Adunătura aia de nebuni

m-a obligat și la perversiuni ""...

 

- Dar cine sunt, mă rog, acești nemernici ?

- Deși pretind a fi niște cucernici ,

ei sunt, de fapt , jivine `ntărâtate ,

puternic susținute de la spate ...

 

Plângea săraca, grav descumpănită,

iar lumea o privea înmărmurită ,

că se strânsese-n jurul ei Cetatea,

de au putut pe rochia sfâșiată

citi că fata ar fi fost . .. Dreptatea ...

 

( Acum și strada e contrariată )...

La Bisericuța din Deal

Cu flori in mâini și lumânări
cum urcă toți din patru zări,
și-aleargă vestea necurmat:
,,Hristos a înviat!"

Și soarele-i nebiruit
peste oceanul inverzit,
iar pomii se deschid în floare
și-alaiuri curg în sărbătoare,
fiindcă ceva s-a întâmplat:
     ,,Hristos a înviat!"

Toți vestitorii ni se strâng
și-ncep concertele în crâng,
se-aprind bijuterii de rouă,
iar fetele-au altiță nouă
și chipul mai iluminat:
    ,,Hristos a înviat!"

Azi drumurile noastre toate
ne-adună iarăși în cetate
și strămoșească și divină;
iar o lumină lină, lină
ne umple sufletul curat:
      ,,Adevărat a înviat!"

Pe când eu... (vol. "Poezii de dragoste" )

lui M.Em.

Rătăcitu-Te-ai prin stele 
de nu ştii nici Tu de când,
şi-n neant tremuri cu ele 
depărtării luminând.

Ca Hypeiron, prin spaţii,
pe-o vecie de vecii 
guvernezi din constelaţii
toată Valea Plângerii...,

pe când eu tot duc cu mine 
orizont cu-aceleaşi stele 
şi-mi par căile străine 
când de fapt sunt ale mele.


Şi astfel în universul 
pururea deschis şi-nchis 
mă tot duc mereu cu versul 
şi-i rămân într-una-nscris,

ca îndrăgostiţii-n vis...

Ion al Ioanei lui Ion...(vol. "Deşteaptă-te române !..." )

Slugărind şi-altor nevoi
mai pleca de lângă boi
căutând identitate
tot pe drumuri neumblate.

Prin toţi timpii lua aminte
strângând „samă de cuvinte”
să le lase ca fir roşu
talisman de la... strămoşu'.

Mărturie şi tăgadă
a scris şi-o „Ţiganiadă”
demonstrând că epopeea
nu-s Ţiganii, ci ideea.

Tot el şi-a mai adunat
munţii şi a răsculat
sărăcimea aia toată
să îl vadă tras pe roată.

Înălţându-şi baricade
latiniste, Eliade
începu cu „Zburătorul”,
pe când nu ne luasem zborul,
să ne-aşeze în prim-plan
ca urmaşi ai lui Traian.

Dat i-a fost ca să mai fie
mare şi-n diplomaţie,
antrenându-şi toţi confraţii
în unire-acestei naţii,
(să nu creadă vreun friţ ungur
că Ion se traduce „singur”).

Apoi ne-a-mpânzit cu Mara
şi cu Tanda toată ţara,
şi a scos cu Caragiale
guvernanţi din mahalale,
şi cu Nică-n Humuleşti
amintiri de te cruceşti...

Delicat, ca toţi aezii,
colo-n marginea livezii,
canafi pune la toţi iezii
şi îi minte că-i Arghezi.
Veac sfârşit e-n miez de ţară,
spovedanie - pe seară,
şi în colţuri de batistă
stăruie-n povestea-i tristă.

Dintre ionii talentaţi
de-acest neam revendicaţi
foarte mare prin „Ochean”
se vede Barbilian.

Iar pe drumul robilor
de la noi spre viitor
ca şi dânsul mă-ntâlnes` cu
Lăncrănjan şi Minulescu,
cu Pillat şi Irimescu...

Personaj de anvergură,
îl găsesc şi în pictură,
în sculptură şi în alte
arte şi în ştiinţe-nalte.

Emblematicu-ne „escu”,
cum ar fi un Andreescu,
ne iluminează calea
cu Vlasiu şi cu Jalea.

Când se simte copleşit
de trădare, e cumplit,
ca să nu rămân-afară
ca un Ion „fără de ţară”
(Cum fu pân-odinioară)

Nu-i deloc întâmplător
că e nume din popor,
de ţăran sau cerşetor,
şi de domn, de dictator -
un blazon: al tuturor...

N-are teamă de Iohan,
nici de Ianoş sau Ivan,
fiindcă el mi se încrede-n 
steaua lui şi-n „foaie verde”,
ca şi Ţara cu tot natul,
ca şi mine, subsemnatul.
Cei mai mulţi însă îmi „scapă”,
fiindcă sunt plecaţi la sapă.

Dar creştinul ce e-n mine
şi-a mai amintit, în fine,
de un Ion al tuturor
Înainte-mergător,
anunţând Mântuitorul:
Sfântul Ioan Botezătorul,
şi de-un alt: Gură-de-Aur,
născut tot ca mine-n Taur...
şi menit a fi tot faur...

De Bobotează... (vol. Veghe)

Coboară luna şi-n cristale 

aprinde reci lumini de jale, 

iar peste satele sărace 

se-aşterne-o nefirească pace.

Nu se aud nici lupi cum urlă,

nici câinii răspunzând la târlă, 

nici bufniţe bocind în turlă,

nici cioara-n parul de la ţurlă.

ci doar cum cade dimineaţa... 

Trozneşte focul ca şi gheaţa...

Scrisorica pe o frunză galbenă

Îți mai amintești, Mărie,
cum sub bolțile din vie
ne scriam seară de seară
cronica incendiară?!

Struguri goi, pititi prin foi
se uitau și ei la noi
până ce plezneau de-a bine
de necaz sau de rușine.

Fumegau miresme-amar
ca pe un păgân altar,
irosindu-se-n neștire
ca și vara-n amintire.

Însă lumea rea și hâda 
râde. Las-o să tot râdă:
fericirea se plătește
scump de tot , neomeneste.

Am trecut și azi ,sărac,
tot pe-alaturi de conac
și mi-am amintit de tine
cu nădejde și rușine.

A dat bruma și-i târziu
iar păguiul e pustiu,
și mă-încearcă iar fiorul
c-o să-ți duc o iarnă dorul.

Frunza ce ți-o scriu pe seară
poart-o-n sân ca să nu moară,
sau cu celelalte ,scrise,
pune-o-n căpătâi cu vise,
pentru cât va mai fi vară...