Lui Ilie Ilaşcu
„Pe cine-ar putea să înşele mârşava lor crimă, ocara?!
Mai vii vor rămâne speranţele mele şi-ntreaga credinţă, cât ţara!
Zăbava mi-ar fi prea amară cerând la călăi îndurare,
cât sunteţi nestinsa comoară la stâlpul cu doliul în floare.
Nu plângeţi, că eu m-oi tot duce ca soare ce-n noapte răsare:
curând mă cobor de pe cruce Calvarul să-l fac Înălţare.
Porni-voi spre Ţara cea Mare, strângeţi-vă toţi la fereastră;
eu duc după mine o zare pe calea ce e şi a voastră.
Vândut pe arginţi din noroi, ascult cum ne cântă cocoşii:
în Ceasul acela de-Apoi la vatră mă-ntorc cu strămoşii.
Puţin o să plec, m-aşteptaţi! De veacuri aceasta ni-i scrisa!
Ne vom revedea în Carpaţi, la Istru, la Nistru,pe Tisa!”
