Neabătut ( volumul Veghe)

Mi-a fost copilăria sobră
şi mă jucam nevinovat;
cu toate-acestea câte-o „cobră”
din când în când m-a mai muşcat.

Dar n-am murit, m-am chinuit,
iar după ce m-am întremat,
de şerpi ascunşi nu m-am ferit,
fiindcă eram imunizat.

Acuma „cobrele” sunt multe
şi-n calea mea se ţin grămadă,
încât pe vrute, pe nevrute,
pe unele le calc pe coadă.

Mă muşcă, nu am ce le zice,
se apără, nu le urăsc:
mi-e trupul plin de cicatrice
cu care totuşi mă mândresc...

(Şi bat cărări, fiind ferice!)

Vine iarna? (vol. "Deşteaptă-te române !...")

Recolta toată nu-mi e strânsă
şi gerurile anonime
mi-or nărui atâtea rime
până în primăvară, însă,
când iar vor încolţi senine
seminţe noi tot din vechime...

(Am în cămara mea ascunsă,
dintre mirabile: mulţime...)

Eu, Meşter Manole...(vol. "Deşteaptă-te române !...")

Cum veneam de nicăieri
şi visam foarte departe,
m-au îmbărbătat averi
ca şi teama mea de moarte.

Zorul tot din timpul zilei
noaptea mi s-a năruit:
n-avusesem şansa milei
în tărâmul bântuit...

Şi sfindându-l pe despot,
mă rugam la Dumnezeu,
să m-ajute ca să pot
să rămân un veşnic Eu.

Mi-a cerut în schimb iubirea:
Ana, mamă, ca o zână,
ca să dăinuie-amintirea:
mânăstirea şi-o fântână.

Câtă jale-ntr-un renume:
pierzi ce-i drag, să fii integru,
când şi Vodă are-un nume
cât vecia... El, cel Negru...

(Şi când toate sunt... postume...)

Avertisment (vol. "Deşteaptă-te române !...")

Occidentali omnipotenţi,

deprinşi cu slugi din lume-a treia,

veţi deveni mai conştienţi

abia când s-o isca... scânteia...