lui M.Em.
Rătăcitu-Te-ai prin stele de nu ştii nici Tu de când,
şi-n neant tremuri cu ele
depărtării luminând.
Ca Hypeiron, prin spaţii,
pe-o vecie de vecii
guvernezi din constelaţii
toată Valea Plângerii...,
pe când eu tot duc cu mine
orizont cu-aceleaşi stele
şi-mi par căile străine
când de fapt sunt ale mele.
Şi astfel în universul
pururea deschis şi-nchis
mă tot duc mereu cu versul
şi-i rămân într-una-nscris,
ca îndrăgostiţii-n vis...
