Ion al Ioanei lui Ion...(vol. "Deşteaptă-te române !..." )

Slugărind şi-altor nevoi
mai pleca de lângă boi
căutând identitate
tot pe drumuri neumblate.

Prin toţi timpii lua aminte
strângând „samă de cuvinte”
să le lase ca fir roşu
talisman de la... strămoşu'.

Mărturie şi tăgadă
a scris şi-o „Ţiganiadă”
demonstrând că epopeea
nu-s Ţiganii, ci ideea.

Tot el şi-a mai adunat
munţii şi a răsculat
sărăcimea aia toată
să îl vadă tras pe roată.

Înălţându-şi baricade
latiniste, Eliade
începu cu „Zburătorul”,
pe când nu ne luasem zborul,
să ne-aşeze în prim-plan
ca urmaşi ai lui Traian.

Dat i-a fost ca să mai fie
mare şi-n diplomaţie,
antrenându-şi toţi confraţii
în unire-acestei naţii,
(să nu creadă vreun friţ ungur
că Ion se traduce „singur”).

Apoi ne-a-mpânzit cu Mara
şi cu Tanda toată ţara,
şi a scos cu Caragiale
guvernanţi din mahalale,
şi cu Nică-n Humuleşti
amintiri de te cruceşti...

Delicat, ca toţi aezii,
colo-n marginea livezii,
canafi pune la toţi iezii
şi îi minte că-i Arghezi.
Veac sfârşit e-n miez de ţară,
spovedanie - pe seară,
şi în colţuri de batistă
stăruie-n povestea-i tristă.

Dintre ionii talentaţi
de-acest neam revendicaţi
foarte mare prin „Ochean”
se vede Barbilian.

Iar pe drumul robilor
de la noi spre viitor
ca şi dânsul mă-ntâlnesc cu
Lăncrănjan şi Minulescu,
cu Pillat şi Irimescu...

Personaj de anvergură,
îl găsesc şi în pictură,
în sculptură şi în alte
arte şi în ştiinţe-nalte.

Emblematicu-ne „escu”,
cum ar fi un Andreescu,
ne iluminează calea
cu Vlasiu şi cu Jalea.

Când se simte copleşit
de trădare, e cumplit,
ca să nu rămân-afară
ca un Ion „fără de ţară”
(Cum fu pân-odinioară)

Nu-i deloc întâmplător
că e nume de popor,
de ţăran sau cerşetor,
şi de domn, de dictator -
un blazon: al tuturor...

N-are teamă de Iohan,
nici de Ianoş sau Ivan,
fiindcă el mi se încrede-n
steaua lui şi-n „foaie verde”,
ca şi Ţara cu tot natul,
ca şi mine, subsemnatul.
Cei mai mulţi însă îmi „scapă”,
fiindcă sunt plecaţi la sapă.

Dar creştinul ce e-n mine
şi-a mai amintit, în fine,
de un Ion al tuturor
Înainte-mergător,
anunţând Mântuitorul:
Sfântul Ioan Botezătorul,
şi de-un alt: Gură-de-Aur,
născut tot ca mine-n Taur...
şi menit a fi tot faur...

De Bobotează... (vol. Veghe)

Coboară luna şi-n cristale
aprinde reci lumini de jale,
iar peste satele sărace
se-aşterne-o nefirească pace.

Nu se aud nici lupi cum urlă,
nici câinii răspunzând la târlă,
nici bufniţe bocind în turlă,
nici cioara-n parul de la ţurla.

ci doar cum cade dimineaţa...
Trozneşte focul ca şi gheaţa...

Cânta gornistul...(vol. Veghe)

Cânta gornistul din nou
zorile unui an cu alte prefaceri:
cei bogati se gândesc la afaceri,
noi - cum ni s-au furat averile...


(„Si iarta-ne noua toate greselile!")

Cântec iarna (vol. Veghe)

Foaie verde cât pot crede,
Vis-de-Iarnă, Trup-de-Nea!
Verzi ţi-s ochii, Doamnă-Verde,
lasă-mă la umbra ta!

Cu privirea-nrourată
şi cu gene lungi şi verzi,
ca-n povestea minunată
fa-mă, Doamnă, să-nviez!

Şopot tainic fie-ţi glasul,
părul tău-umbrâ-n amiezi,
şi cu ochii-ţi, la tot pasul,
tu aşterne-mi şesuri verzi!

Foaie verde!... Cât de verde,
când îmi vii şi iute pleci?!
Trupul tău uşor se pierde
prin oglinzi verzui şi reci...

Verde-aş vrea şi verde-aş crede,
Vis-de-Iarnă, Trup-de-Nea;
verzi ţi-s ochii, Doamnă-Verde,
dar departe mila ta...