Toţi îţi urează : "La mulţi ani !",
ignorând faptul că e greu
să vieţuieşti când nu ai bani,
precum eşti tu : fără un leu.
(Mai bine-ar zice : "La mulţi bani !"
să-ţi faci prieteni din duşmani).
sâmbătă
vineri
Şi iarăşi Crăciunul...(vol. Veghe)
Copiii vin din nou la geamul
în care s-au aprins gutui:
muşcatele şi măghiranul
îşi ning miresmele verzui.
Pocneşte focul, plita cântă
din nu se ştie care vremuri;
e-o aşteptare-atât de sfântă,
că de misteru-i te cutremuri.
În noaptea asta-ntunecată,
ca şi-n copilăria mea,
pe cer din nou mi se arată
mântuitoare-aceeaşi stea.
Şi într-al bucuriei iureş,
de peste tot, ca un îndemn,
şi-nalţă vechiul Maramureş
în cântec turlele de lemn...
în care s-au aprins gutui:
muşcatele şi măghiranul
îşi ning miresmele verzui.
Pocneşte focul, plita cântă
din nu se ştie care vremuri;
e-o aşteptare-atât de sfântă,
că de misteru-i te cutremuri.
În noaptea asta-ntunecată,
ca şi-n copilăria mea,
pe cer din nou mi se arată
mântuitoare-aceeaşi stea.
Şi într-al bucuriei iureş,
de peste tot, ca un îndemn,
şi-nalţă vechiul Maramureş
în cântec turlele de lemn...
„E vremea colindelor..." (vol. Veghe)
Se-aud colinde în tot satul,
copii crescând şi înflorind,
şi mă trezesc şi eu, săracul,
şi-ncep prin vreme să colind...
copii crescând şi înflorind,
şi mă trezesc şi eu, săracul,
şi-ncep prin vreme să colind...
joi
In noaptea de Ajun...(vol. Veghe)
Auzind cete cântând
pe la casele de rând,
chiar bătrân fiind de-acum,
am ieşit cu visu-n drum:
„Moş Crăciune, Moş Crăciune,
ce cobori din vremi străbune,
adu-le pe înnoptate
darurile aşteptate
dragilor de prichindei,
fericit să fiu cu ei..."
Şi intrând în prima casă,
ca a noastră, cu-amiroasă,
cum eram din nou copil
l-am văzut păşind tiptil
şi punând la fiecare
dalbe daruri, stropi de soare.
Când, surprins, l-am întrebat
cum de este neschimbat
dup-o jumătat' de veac,
mi-a zâmbit cam... încurcat,
dar mi-a zis de sub fereastră,
dintr-o sanie albastră,
când strunea cei doi elani:
„La anul şi la mulţi ani!"
Iar când i-am răspuns: „Mulţam!"
el s-a dus uşor, s-a dus,
tot spre lumile de sus,
lângă Domnul lui: Isus.
pe la casele de rând,
chiar bătrân fiind de-acum,
am ieşit cu visu-n drum:
„Moş Crăciune, Moş Crăciune,
ce cobori din vremi străbune,
adu-le pe înnoptate
darurile aşteptate
dragilor de prichindei,
fericit să fiu cu ei..."
Şi intrând în prima casă,
ca a noastră, cu-amiroasă,
cum eram din nou copil
l-am văzut păşind tiptil
şi punând la fiecare
dalbe daruri, stropi de soare.
Când, surprins, l-am întrebat
cum de este neschimbat
dup-o jumătat' de veac,
mi-a zâmbit cam... încurcat,
dar mi-a zis de sub fereastră,
dintr-o sanie albastră,
când strunea cei doi elani:
„La anul şi la mulţi ani!"
Iar când i-am răspuns: „Mulţam!"
el s-a dus uşor, s-a dus,
tot spre lumile de sus,
lângă Domnul lui: Isus.
Colindă din '89 (vol. Veghe)
Lerui-Ler! - vechi cântec sfânt
ne pogoară pe pământ:
ca şi florile pe ram
înfloresc copiii-n geam,
Lerui-Ler, să cânte-un neam!
Lerui-Ler! - ţara colindă
şi flori dalbe-aşează-n tindă;
se-ntind mese luminate,
în căsuţele curate -
gazdă la Divinitate!
Lerui, veacurile vii
par prin noapte a sui
din străfundurile lumii
până în poiata lunii...
Lerui-Ler! Cântă străbunii.
Lerui-Ler!, mai sunt copii,
şi nădejdi, şi bucurii,
mai e sângele fierbinte,
mai sunt flori peste morminte,
Lerui-Ler!, să luăm aminte!
ne pogoară pe pământ:
ca şi florile pe ram
înfloresc copiii-n geam,
Lerui-Ler, să cânte-un neam!
Lerui-Ler! - ţara colindă
şi flori dalbe-aşează-n tindă;
se-ntind mese luminate,
în căsuţele curate -
gazdă la Divinitate!
Lerui, veacurile vii
par prin noapte a sui
din străfundurile lumii
până în poiata lunii...
Lerui-Ler! Cântă străbunii.
Lerui-Ler!, mai sunt copii,
şi nădejdi, şi bucurii,
mai e sângele fierbinte,
mai sunt flori peste morminte,
Lerui-Ler!, să luăm aminte!
Vin sărbătorile! (vol. Veghe)
Vin sărbătorile şi iar Mesia,
fantomă ce umbla prin România,
trezeşte-acum în noi copilăria.
Iar cei ce n-au părinţii încă morţi,
cu dacii vin, cu fii şi cu nepoţi
să mai hrănească... datina, cu toţi.
Şi pomul nostru-atât de lăudat,
de floare dalbă cândva încărcat,
se simte iarăşi bine... scuturat,
astfel că-n ţărmurile ăstea reci,
după atâtea vremuri foarte seci,
ninge cu cărnuri, vinuri, şi-astfel, deci,
copiii le adună-n port-bagaj,
mai lasă la „babaci" câte un gaj
şi se întorc în... scumpul lor oraş.
fantomă ce umbla prin România,
trezeşte-acum în noi copilăria.
Iar cei ce n-au părinţii încă morţi,
cu dacii vin, cu fii şi cu nepoţi
să mai hrănească... datina, cu toţi.
Şi pomul nostru-atât de lăudat,
de floare dalbă cândva încărcat,
se simte iarăşi bine... scuturat,
astfel că-n ţărmurile ăstea reci,
după atâtea vremuri foarte seci,
ninge cu cărnuri, vinuri, şi-astfel, deci,
copiii le adună-n port-bagaj,
mai lasă la „babaci" câte un gaj
şi se întorc în... scumpul lor oraş.
miercuri
Ardealul (vol. "Deşteaptă-te române !..." )
Stăruitor ca idealul,
ne este hărăzit Ardealul
cum lunca, muntele şi dealul.
El ne-a fost vatra de formare
în vremi de-acerbă-ncrâncenare,
să fim o Românie Mare.
Jivine şi fantome latră,
dar focul e nestins în vatră,
nu se clinteşte nici o piatră.
Evlavioşi ca sacerdoţii,
dar şi-nrădăcinaţi ca moţii,
sfidăm astfel toţi hotentoţii.
Şi totuşi suntem toleranţi,
şi mai creştini, mai cooperanţi
decât oricare din „atlanţi”.
Pentru englezi şi-americani,
dar mai ales pentru germani
noi suntem „ciotul” din Balcani.
Voi v-aţi clădit o bunăstare
pe seama micilor popoare,
şi-n veci veţi fi ameninţare.
Vă regrupaţi şi provocaţi
conflicte, experimentaţi
pe pielea noastră, ca pe „fraţi”.
Şi aţâţaţi iredentisme,
pe căi obscure numai schisme,
resuscitând antagonisme.
Însă la noi Ardealu-i dor
de-a pururea izbăvitor:
în bătălie-i Tricolor!
De veţi comite „o-ncercare”,
primejdia-i la fel de mare
ca în ţinuturi cosovare,
ca în Coreea, Vietnam,
Cecenia, Afganistan,
(că mulţi s-au ars cu-acest... Balcan...).
Când lecţia pare uitată,
v-o repetăm încă o dată,
dar nici prostia nu se iartă!
(Doar Imanenţa este dreaptă!)
ne este hărăzit Ardealul
cum lunca, muntele şi dealul.
El ne-a fost vatra de formare
în vremi de-acerbă-ncrâncenare,
să fim o Românie Mare.
Jivine şi fantome latră,
dar focul e nestins în vatră,
nu se clinteşte nici o piatră.
Evlavioşi ca sacerdoţii,
dar şi-nrădăcinaţi ca moţii,
sfidăm astfel toţi hotentoţii.
Şi totuşi suntem toleranţi,
şi mai creştini, mai cooperanţi
decât oricare din „atlanţi”.
Pentru englezi şi-americani,
dar mai ales pentru germani
noi suntem „ciotul” din Balcani.
Voi v-aţi clădit o bunăstare
pe seama micilor popoare,
şi-n veci veţi fi ameninţare.
Vă regrupaţi şi provocaţi
conflicte, experimentaţi
pe pielea noastră, ca pe „fraţi”.
Şi aţâţaţi iredentisme,
pe căi obscure numai schisme,
resuscitând antagonisme.
Însă la noi Ardealu-i dor
de-a pururea izbăvitor:
în bătălie-i Tricolor!
De veţi comite „o-ncercare”,
primejdia-i la fel de mare
ca în ţinuturi cosovare,
ca în Coreea, Vietnam,
Cecenia, Afganistan,
(că mulţi s-au ars cu-acest... Balcan...).
Când lecţia pare uitată,
v-o repetăm încă o dată,
dar nici prostia nu se iartă!
(Doar Imanenţa este dreaptă!)
Cântec trist (vol. "Deşteaptă-te române !..." )
„O, frate! Ce vină avui
din Cer ca să fiu expulzat?
Durere mai mare nici nu-i:
pe viaţă mă simt condamnat.
Comorile-n suflet le strâng,
că sunt osândit şi la carte,
dar plâng, ca nătângul mă plâng
din teama stupidă de moarte.
Aceeaşi măciucă prin spate
şi-apoi internarea-n Infern...
Conştiinţa, săraca, se zbate
de parcă ar fi-n Comintern...”
E-atât de puţin din mereu,
şi-atât de prostesc, fără rost,
atât de absurd şi de greu
şi-atât de-ntuneric şi-anost...
Dar cânt, chiar de-i surd Dumnezeu,
(c-atât învăţat-am şi eu...)
din Cer ca să fiu expulzat?
Durere mai mare nici nu-i:
pe viaţă mă simt condamnat.
Comorile-n suflet le strâng,
că sunt osândit şi la carte,
dar plâng, ca nătângul mă plâng
din teama stupidă de moarte.
Aceeaşi măciucă prin spate
şi-apoi internarea-n Infern...
Conştiinţa, săraca, se zbate
de parcă ar fi-n Comintern...”
E-atât de puţin din mereu,
şi-atât de prostesc, fără rost,
atât de absurd şi de greu
şi-atât de-ntuneric şi-anost...
Dar cânt, chiar de-i surd Dumnezeu,
(c-atât învăţat-am şi eu...)
marți
Pământ de flori (lui Adrian Paunescu)
Îţi aminteşti revista-n care
un scriitor cu nume mare
avertiza că-n ţara sfântă
avem pământ care cuvântă?!
Şi-ntr-adevăr, cu primii zori
tărâmul s-a umplut de flori,
dar printre ele mătrăguna
da-n floarea ei, ca-ntotdeauna.
Miresme tari, cum multe nu-s
împrăştii jos şi-mpuşti în sus,
dar recunoaşte încă una:
că printre flori ai mătrăguna.
Ţi-o spun şi cred că-ţi sunt pe plac,
când buruiana-i tot de leac,
dar numai pentru-acel ce ştie
ceva din homeopatie.
Nu-i inimă „contemporană”
să n-aibă şi ea câte-o rană...
Balsam tu să le fii prin ani,
iar ţie toţi: contemporani!
Şi vom avea pământ de flori
precum inexorabili zori,
deşi cu florile-mpreună
va fi şi câte-o mătrăgună...
un scriitor cu nume mare
avertiza că-n ţara sfântă
avem pământ care cuvântă?!
Şi-ntr-adevăr, cu primii zori
tărâmul s-a umplut de flori,
dar printre ele mătrăguna
da-n floarea ei, ca-ntotdeauna.
Miresme tari, cum multe nu-s
împrăştii jos şi-mpuşti în sus,
dar recunoaşte încă una:
că printre flori ai mătrăguna.
Ţi-o spun şi cred că-ţi sunt pe plac,
când buruiana-i tot de leac,
dar numai pentru-acel ce ştie
ceva din homeopatie.
Nu-i inimă „contemporană”
să n-aibă şi ea câte-o rană...
Balsam tu să le fii prin ani,
iar ţie toţi: contemporani!
Şi vom avea pământ de flori
precum inexorabili zori,
deşi cu florile-mpreună
va fi şi câte-o mătrăgună...
Dorinţa din urmă a unui iepure de câmp (vol. "Deşteaptă-te române !..." )
Agonizând pe arătură
după nenorocita raită,
mai supravieţuia prin ură
stârnită de câinoasa haită.
Nu avusese de scăpare
din faţa armelor de foc
decât agilele-i picioare -
un insuficient mijloc...
Lovit necruţător de-alice,
el tremura-ntre brazde reci
şi, neputând să se ridice,
se şi vedea pe-un drum de... veci.
O scârbă-l stăpânea, adâncă,
pentru tot omul ticălos -
aceste bestii care încă
mai zic de el că e fricos.
Şi-n ultim licăr de lumină
şi-ar fi dorit prăduitor
orice-amărâtă de jivină,
decât un cinic vânător...,
dar cei ce pier n-ajung ce vor...
după nenorocita raită,
mai supravieţuia prin ură
stârnită de câinoasa haită.
Nu avusese de scăpare
din faţa armelor de foc
decât agilele-i picioare -
un insuficient mijloc...
Lovit necruţător de-alice,
el tremura-ntre brazde reci
şi, neputând să se ridice,
se şi vedea pe-un drum de... veci.
O scârbă-l stăpânea, adâncă,
pentru tot omul ticălos -
aceste bestii care încă
mai zic de el că e fricos.
Şi-n ultim licăr de lumină
şi-ar fi dorit prăduitor
orice-amărâtă de jivină,
decât un cinic vânător...,
dar cei ce pier n-ajung ce vor...
duminică
Candid de naiv... (vol. Poezii de dragoste)
Nu simţi că sufletu-i un hău
în care-adversităţi se-nfruntă?!
Principiile BUN şi RĂU
sunt de o cerbicie cruntă.
Oftezi cu pumnii strânşi la tâmplă
şi eşti profund contrariat
ne-nţelegând ce se întâmplă
în paradisul devastat...
în care-adversităţi se-nfruntă?!
Principiile BUN şi RĂU
sunt de o cerbicie cruntă.
Oftezi cu pumnii strânşi la tâmplă
şi eşti profund contrariat
ne-nţelegând ce se întâmplă
în paradisul devastat...
Fantome (vol. Poezii de dragoste)
Uşa de la întunericul mare
nu avea nici un fel de încuietoare
şi de aceea le auzeam prin noapte
acele şoapte cutremurătoare...
(Tot accident, tot fără lumânare...)
nu avea nici un fel de încuietoare
şi de aceea le auzeam prin noapte
acele şoapte cutremurătoare...
(Tot accident, tot fără lumânare...)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)