Stăruitor ca idealul,
ne este hărăzit Ardealul
cum lunca, muntele şi dealul.
El ne-a fost vatra de formare
în vremi de-acerbă-ncrâncenare,
să fim o Românie Mare.
Jivine şi fantome latră,
dar focul e nestins în vatră,
nu se clinteşte nici o piatră.
Evlavioşi ca sacerdoţii,
dar şi-nrădăcinaţi ca moţii,
sfidăm astfel toţi hotentoţii.
Şi totuşi suntem toleranţi,
şi mai creştini, mai cooperanţi
decât oricare din „atlanţi”.
Pentru englezi şi-americani,
dar mai ales pentru germani
noi suntem „ciotul” din Balcani.
Voi v-aţi clădit o bunăstare
pe seama micilor popoare,
şi-n veci veţi fi ameninţare.
Vă regrupaţi şi provocaţi
conflicte, experimentaţi
pe pielea noastră, ca pe „fraţi”.
Şi aţâţaţi iredentisme,
pe căi obscure numai schisme,
resuscitând antagonisme.
Însă la noi Ardealu-i dor
de-a pururea izbăvitor:
în bătălie-i Tricolor!
De veţi comite „o-ncercare”,
primejdia-i la fel de mare
ca în ţinuturi cosovare,
ca în Coreea, Vietnam,
Cecenia, Afganistan,
(că mulţi s-au ars cu-acest... Balcan...).
Când lecţia pare uitată,
v-o repetăm încă o dată,
dar nici prostia nu se iartă!
(Doar Imanenţa este dreaptă!)
