An nou (vol. Veghe)

Un freamăt se simte de nouă recoltă
când glia ne-adună străbunii-n sobor;
din sate cresc codri cu fumul uşor...
O, Ţară, ce trainici sunt stâlpii-ţi de boltă!

Iar florile dalbe se-aşează în prag,
din vis, din legendă şi vremuri venind;
pe vatra cu datini steluţe se-aprind
şi ţâncii l-aşteaptă pe Moşul cel drag.

Ne străjuie Ţara profetica stea,
lumini revărsând în fiece tindă;
ici-colo se-aude o veche colindă,
iar pacea coboară cu fulgii de nea.

Şi totuşi ce freamăt de nouă recoltă
când glia ne-adună străbunii-n sobor;
din sate cresc codri cu fumul uşor...
O, Ţară, ce trainici sunt stâlpii-ţi de boltă!

Revelion (vol. Veghe)

Tot oraşul furnicar
s-a aprins şi îşi consumă
fericirea lui antumă
primei foi din calendar.

Şi i-a strâns pe toţi la masă,
se-aprind ruguri şi cresc fumuri;
se învălmăşesc parfumuri
ca-ntr-o noapte furtunoasă.

Fauni mişună prin rochii,
câte un corset pocneşte;
toată lumea se pândeşte
şi se pipăie cu ochii.

Cu năravul lor subţire
unii trec din protocol
prin nori veseli de alcool
spre hogeacuri de iubire.

Fericiţi, se demachează...
Curge fardul în haznale
până-şi văd feţele pale
în vreo rătăcită rază.

Obosit, cu chip de var,
doarme-oraşu-apoi în spumă...
Eu, spre gloria-i postumă,
scriu c-a fost un an... mai rar!...

Copiii străzii...(vol. "Deşteaptă-te române !..." )

Mai rar vezi un creştin bogat
trecând pe jos printre sărmani,
pentru că cine-a cutezat,
a şi riscat niscaiva bani.

Făcuseră un foc pripit
din ambalajele pe care
cei îmbuibaţi le-au risipit
prin parcuri şi pe trotuare.

Ne-având nimic în portofel
ca să le fie de folos,
le-am dăruit doar un inel,
cu piatră scumpă, valoros.

Şi ei l-au luat, l-au mirosit,
până când unu-a şi muşcat,
însă în foc l-a azvârlit
ca imposibil de mâncat...

Focul, flămând, l-a mistuit,
iar ei s-au dus tot la furat...