Aşa grăit-a... învăţătorul...(vol. Poezii de dragoste)

„De-ai vrea să mă mai vezi, să ştii
că sunt şi-n muguri timpurii,
şi în brânduşele târzii...

Sunt în cenuşa din firide,
în roiul de efemeride
şi-n talp-oricărei piramide...

Şi sunt în fiecare boare,
în ziua care veşnic moare,
şi în Luceafăr ce răsare...

Chiar contestat, voi fi curând
în orice inimă şi gând
dumnezeiescul om de rând:

că eu sunt ceru-n strop de rouă
şi trupul ce s-a frânt în două
ca să vă zică: «Pace Vouă»!"

Ceva lipseşte...(vol.Poezii de dragoste)

Oricât aş fi de pertinent,
n-am înţelesul din Astral
c-am fi produsul ideal
sau un banal experiment,

că nimenea nu îmi răspunde
când strig atât de omeneşte:
„Dă-mi, Doamne, sensul ce-mi lipseşte!
De unde vin şi până unde?!"

Dar taina nu o pot pătrunde
şi-s nevoit să cred zmerit
că-n tranzit sunt spre-un infinit
ce tot la infinit... se-ascunde...

Mistificări (vol. Poezii de dragoste)

Puterea de voinţă-ntru-mplinire
s-a tot numit şi s-o numi iubire,
că sufletele noastre disparate
se caută, se vor îngemănate.

Când trebuie să şi ne despărţim,
simţim mai abitir că ne iubim,
deşi n-ar fi, în unele privinţe,
decât dorinţe-aprinse şi... dorinţe...

Sărutul (dilemă)

Unii ar fi zis că ar fi
un măr voluptos, interzis,
dar insiduos şerpuit pe sub coadă,
ca să cadă, din Paradis,
prin Ea şi Bărbat, în păcat...

Alţii au presupus că ar fi,
atât la ţară cât şi în burg
nişte emisfere trandafirii, de Magdemburg,
de un fulger lăuntric vidate,
noaptea in spate...

Iar pentru mine dacă n-ar fi decât şiretlic,
tot n-aş mai putea nimic să zic,
intrucât mi-e gura prea prinsă
şi-aprinsă...

Ce-o mai fi?! (vol. Poezii de dragoste)

Când meri mai dau în floare şi netineri,
mă bântuie şi temeri, şi reţineri;
lumina râde, râul e zglobiu,
şi totuşi mi se pare că-i târziu
să iţi mai zic... Ce fac, nici nu mai ştiu...

Legendă (vol. Poezii de dragoste )

Cic-Adam şi Eva nu din rătăcire
au muşcat din fructul sacru interzis:
refuzau oferta ca pe-o îngrădire;
înţeles-au totul şi-au rupt iute ţarcul
căruia stăpânu-i zise "Paradis".

„Neiertat păcatul!" - îngerul le zise,
când îi luă la vale cu un bici de foc;
„Lenea şi răsfăţul vă sunt interzise!;
Să trudiţi întruna!" - şi ei înţeles-au
şi îşi căutară pe pământ un loc.

Şi când nimeriră pe-o colţoasă stâncă,
sângele fierbinte mai vuia prin ei:
el văzu schpirea-i in genune-adanca,
şi-observă şi Eva adevărul mare,
deşi in esenţa era un... crampei.

Din nimica toată s-au luat la ceartă:
el - că-l amăgise, ea - că-i prea sfios;
pân'la urmă dânsul s-a făcut c-o iartă,
iar ea răspunzându-i foarte inspirată
s-a purtat cu Omul mult mai drăgăstos.

Şi cu gingăşie ea l-a luat la sân:
două mere-aprinse şi cu floare-n sfârc,
că simţea nevoia de-a le fi stăpân:
„Nici un fruct de-acuma nu mi-e interzis"!
Şi-a muşcat, iar Eva nu a zis nici cârc.

Ca narcotizaţii s-au lăsat molatici
peste cuvertura pajiştii în floare...
Şi-au stârnit mireasma fragilor sălbatici,
(pârguiţi la focul cel neostoit),
fără îndurare striviţi în strânsoare.

Şi i-a prins şi ploaia şi i-a biciuit
precum altădată îngerul în rai;
părul ei în viţe sta pe trup lipit,
(un păr lung şi negru pe un alb sublim),
l-adora bărbatul fară pic de grai.

I-au bătut şi vânturi până i-au zvântat,
dar ţinuţi de mână treceau singuratici
printr-un rai neutru, pururi dezlegat,
şi-adunau în trupuri tinere şi dragi
doar mireasma cald-a fragilor sălbatici.

Ea se-ngreunase şi tot suspinând
se zbătea sărmana în nevolnic chin;
şi-auzi şi ţipăt tânăr în curând,
şi plini de uimire, dar şi fericiţi,
au vâzut sub soare cel dintâi cain.

Cheia fericirii fiind deja ştiută,
ei o folosiră ca pe o minune:
ea era zglobie precum e o ciută, (
cică doar prin naşteri este primenirea),
şi astfel în Vale se născuse-o lume.

Ce vedeţi voi astăzi e multiplicarea
celui dintâi cuplu izgonit din rai...
Iată cum blestemul aspru fu salvarea
de-a avea conştiinţa libertăţii noastre
şi supremaţia pe-un picior de plai.

La plopi (vol. Poezii de dragoste)

Câtă linişte solară
în frunzişuri se-abătu...
Gene lungi mă mângâiară...
E lumina?... sau eşti tu ?...

Doar bănuţi uşor sunară
când fior îi străbătu...
E vreun glas de primăvară ?...,
e-adierea?... sau eşti tu ?!...

Ca şi prins de cingătoare
trunchiul fraged se zbătu.
Tresării cu-nfiorare:
e trunchi fraged?...sau eşti tu ?!...

Unui ghiocel de fată...(vol.Poezii de dragoste)

Lui Noemi

Cin` te-a trimis în calea mea, copilă,
suavă şi-aplecată-n rugăciune?!
O prea târziu danie de milă
mărturisindu-mi încă o minune?!...

În tine simt zăpezi de altădată
şi-ascult izvorul lacrimilor lor,
când tremuri în lumină preacurată
nostalgică şi pură ca un dor.

Sub soarele înalt şi princiar,
cum se topesc zăpezile candide...
Să prindem clipa iute, aşadar,
că vine vara, vara ce ucide!...