În „epoca de aur”, în „epoca lumină”,
la fundul gropii oarbe am scormonit prin tină,
ca-n sarsanaua sfântă a vechilor odoare
comori s-adun, de sânge, de lacrimi şi sudoare,
să ţi le-aduc în cale c-o încântată jale
spre slava zilei noastre mereu „neepocale”...
Cincizeci de ani de beznă şi-atroce ciopârţire
ne-au umilit de moarte, ne-au scos de tot din fire.
De vină-s apusenii şi, deopotrivă, ruşii,
şi ciocoimea nouă, roşcată, trepăduşii.
De-aceea înţelege de ce-am visat, nepoate,
o zi de re-ntregire, de sfântă libertate.
Nu s-a-ndreptat cu totul coloana vertebrală
şi marşul libertăţii e încă-n şovăială,
iar întregirea ţării pe-o vreme am ratat-o,
chiar dacă integrarea vom dobândi-o-n NATO.
Eu unul, din păcate, n-apuc să mai am parte,
de ceasul regăsirii în sfânta libertate...
Tot ce îmi stă-n putere este această Carte!
Citeşte-o, întregeşte-o şi du-o mai departe!
