Lăsând în pântecul soţiei
copilul, tatăl tânăr moare
la nu ştiu câta confruntare
pentru-ntregirea României.
La câţiva ani şi mama-i moare
de sărăcie, neputinţă,
lăsând neprihănită fiinţă
să vieţuiască la-ntâmplare.
Şi fiindcă Mandea s-a chemat
femeia care-l zămislise,
când şi poreclele-s permise,
Măndel i-au zis cei răi din sat.
Vai, cât necaz i-a provocat
acest cuvânt răutăcios,
că lumea i-a părut pe dos
şi el de ea s-a depărtat.
Din neam, l-a luat un oarecare,
ci numai din mărinimie:
şi s-a-ntâmplat aşa să fie:
că s-a făcut copilul mare.
s-a-ntors, când s-a văzut flăcău,
la gârbovita lui căscioară
dintr-un umil ungher de ţară,
că ea fusese cuibul său.
S-a apucat de treabă-ndată:
a reparat-o, văruit-o,
într-un cuvânt: a primenit-o,
cum nu fusese niciodată:
coteţe, garduri de nuiele,
câteva cloşti şi o căpriţă,
şi pomi a mai plantat, şi viţă,
gătea şi s-a-nvăţat să spele.
Dar n-a putut să se însoare...
Fiind atâta de sărac,
el n-a fost nimănui pe plac,
vreau fetele băieţi cu stare.
Venind şi vremea de armată
şi un război nenorocit,
el ca orfan era scutit,
dar nu s-a mai desprins de gloată.
Când s-a întors, avea o cască
de multe gloanţe ciuruită,
şi o manta tot găurită
pe-un trup ce arăta de iască.
L-am întrebat: „Nene Fănică,
ştii câţi duşmani ai împuşcat?
Se vede că i-ai înfruntat
întotdeauna fără frică...”
„N-am omorât nici un creştin,
că erau oameni tot ca noi,
forţaţi să meargă la război,
în loc să stea lângă cămin”.
„Păi, legea e: care pe care!
De nu-l omori, te-omoară el.
Uciderea e unic ţel,
altfel nu e nici o scăpare...”
„Trăgeam şi eu, dar numa-n sus,
ca nu cumva să îi lovesc;
era atât de omenesc
să nu îl mânii pe Isus...
Însă cei răi au jefuit
şi au ucis cu-ncrâncenare;
şi-au luat din mânăstiri odoare,
pe mine Domnul m-a ferit.
Ba să nu mint, am luat şi eu
o biblie s-o port cu mine.
Din toţi, eu am scăpat cu bine,
că mare-i bunul Dumnezeu”.
Şi-au trecut anii cu duiumul,
iar el trăia în sihăstrie
din viaţa „care va să fie”
şi tot curgea la casa-i fumul.
Însă-ntr-o zi află tot satul
o veste care i-a surprins:
că fără zarvă el s-a stins -
şi îi făcură comândatul.
Măndel - ce mai român distins,
în ţara-n care domnii-njură
şi mulţi judecători mai fură,
fără să fie vrunul prins.
