Şi Crivăţul îmi smulse iarăşi uşa
şi-mi spulberă cu mâneca cenuşa.
E-o bezn-adâncă şi un cosmic frig;
de teama lor eu m-am făcut covrig
ca, hibernând, să tot visez la poame...
(Toţi paraziţii mi-au murit de foame).
Şi nici un zvon nu vine de pe-afară,
cum că, înfrigurat şi el, pământul,
s-ar cam întoarce înspre primăvară...
Oricum o fi..., o să mai bată vântul...
