Te-aştept şi azi pe strada mare,
purtând în suflet o icoană
transfigurată, diafană,
mereu a Pururei Fecioare -
izvorul meu de-nseninare!
Cât te-am iubit, frumoasă fată,
până în zilele târzii,
fară măcar ca tu să ştii
c-ai fost a mea, Imaculată...
Cât te-am iubit, frumoasă fată!...
Odată m-ai învrednicit
cu luminoasa ta privire -
o rază întru mântuire...
Şi cum eram nefericit,
ah, Doamne! - cât te-am mai iubit!
De marea mea singurătate
tu chiar că nu ştiai nimic,
dar dacă îmi zâmbeai un pic,
eu te duceam cu mine-n noapte
pe-atâtea drumuri neumblate...
Pe strada mare-i primăvară
şi-i tinereţea mea uitată...
Iubito, eşti aceeaşi fată care
din guri de rai coboară,
şi te iubesc ca-ntâia oară',
Tu, Pururea Imaculată!
