Pe marea vremii, în furtună,
care-nghiţise vas de vas,
ca o corabie străbună
Biserica ne-a mai rămas.
Din mila Domnului slăvit,
printre talaze-ntunecate
cu greu am supravieţuit
pe drumul lung spre libertate.
Când Cerul ne va fi iertat
după cumplitele dezastre,
vom contempla de pe-Ararat
atâtea sihăstrii albastre,
şi-om mulţumi Celui Sublim
şi Arcei care ne-a salvat
că încă supravieţuim
în ciuda Marelui Păcat...
Dar plouă, plouă necurmat...
