„Cititorule, m-apucă
dor de ducă, abitir;
de-aia treier ca nălucă
prin tot satul-cimitir:
tineretul s-a cărat
în surghiun, de bună seamă...
(«Datoria» i-a forţat
şi că n-aveau nici o stramă...)
Doar fosile au rămas,
iar pe vechile morminte
pasc tot vite de pripas:
viaţa merge înainte.
Şi biserica-i pe ducă:
popa Duhu şi-a dat duhul,
iar eu-s ultima nălucă...
(Ălelalte ne-au dus buhul)”.
