Abia de poţi să-nduri singurătatea,
solemnitatea ei copleşitoare,
că vine-un timp când e mai bună moartea -
o vamă grea, dar - câtă împăcare!
Armura veche e acum în cui
şi astrul zilei trece să se culce;
ai vrea, dar nu mai ai ce să-ţi mai spui
şi somnu-l simţi c-ar fi nespus de dulce.
Chiar dacă mâine va mai fi o zi
cu soarele de-o vreme mai voios,
te vei simţi din nou când te-i trezi
că eşti numai un vierme-n măr frumos:
cu cât mănânci, îl faci mai găunos...
