Fraţilor noştri basarabeni şi bucovineni!
La răscruce de imperii şi de vremi de uneltire,
să te vadă doar ca pradă, ţară, ce nenorocire!,
că au năvălit întruna din ţinuturi asiate,
şi din pustele vecine, ori din burguri depărtate,
de ne-au arestat memorii, în comoara lor să scurme,
şi ne-au demolat morminte să le şteargă orice urme.
Însă n-au putut să fure numele atât de sfânt,
cruce-a răstignirii noastre şi a crezului ne-nfrânt,
stâlpul venerat, de boltă, al nemuritoarei ginte,
înălţat cu vrednicie pe atâtea oseminte!...
Mai haini decât prin veacuri erau hoardele barbare,
munţi de aur ne cărară în convoaie funerare;
prin iscoade venetice şi acorduri ruşinoase
ne-au răpit catapetesme, lemnul tălpilor de case,
şi ne-au dus roada livezii şi a viilor albastre,
pâinea cea de toată ziua a cuminecării noastre.
Profanate-au fost memorii de eroi şi de ierarhi
şi mormintele-altare ale marilor monarhi
ce cu plugul şi cu spada ne-au împodobit registrul
din Hotin până la mare, de la Tisa pân' la Nistru.
Totuşi n-au putut să ieie casa omului sărac,
cântecele lui de ziuă şi credinţa lui de veac...
Şi nici Dunărea maternă cu izbânzile ei mute
n-au putut s-o aresteze, nici din matca ei s-o mute.
Încercară, dar zadarnic, numele ce ni-i matrice
să-l răstălmăceasc-anume, într-un fel să-l mistifice,
dar sfidând neruşinarea, am strigat în omenire
că pe Tricolorul nostru este scris cu foc: „Unire!”
Ca şi Dunărea ne-nvinsă ce de veacuri ne adună
lacrimile noastre toate în cântarea ei străbună,
neclintiţi am fost la sânu-i şi asemeni vom rămâne:
izgonirăm multe lifte, dar deşteaptă-te, române!
