(vol."Deşteaptă-te române !..." )
cum se poticneşte-n lan?
Sub incendiarul soare
nu-i decât un biet ţăran.
E acelaşi care poartă
vechitura an de an
cum îi este dat prin soartă
doar creştinului sărman.
Ca eminamente-agrar,
printr-un veac ce nu mai moare,
se îneacă-n mod gregar
şi-n alcool, şi în sudoare.
Iar când trece prin oraş
cu miasmele-i rebele
şi cu-un aer de sălaş,
strâmbă nasuri subţirele.
Ca relicvă vieţuieşte
dinainte de potop
şi ocupă „omeneşte”
cel din urmă loc din top.
Guvernanţii îi fac preţul
prisosinţelor de piaţă
şi el rabdă tot dispreţul
cifrelor care îngheaţă.
Pentru mine însă este
singura nădejde vie
ce-ar putea să dea de veste
tuturor de-o datorie!
Însă ţara minunată
dusă-n cârcă de ţărani,
trebui' deparazitată
de-orice fel de hoţomani.
